Teatrul Național São João (Portugalia)
Georg Büchner: MOARTEA LUI DANTON
Foto: ©TUNA_TNJS
19.00

Sâmbătă, 23 noiembrie, Sala Mare


Traducere în limba portugheză de: Francisco Luís Parreira
2h 45'  cu pauză
12+
Lacroix / Soldat / Un cetăţean / Deputat al Convenţiei Naţionale: Afonso Santos 
Danton: Albano Jerónimo 
Hérault-Séchelles / Un tânăr gentilom / Un cetăţean / Deputat al Convenţiei Naţionale: António Afonso Parra 
Lucile, soţia lui Simon / Adelaide / Thomas Payne / Membru al Comisiei pentru Siguranţa Publică / Deputat al Convenţiei Naţionale: Joana Carvalho 
Camille Desmoulins / Deputat de Lyon / Un cetăţean / Deputat al Convenţiei Naţionale: João Melo 
Julie / Deputat de Lyon / Eugénie / Billaud-Varennes / O femeie / Deputat al Convenţiei Naţionale: Mafalda Lencastre 
Doamna de la masa de joc / Rosalie / Barère / O femeie / Un cetăţean / Deputat al Convenţiei Naţionale: Margarida Carvalho 
Marion / Şansonetista / Laflotte / O femeie / Deputat al Convenţiei Naţionale: Maria Leite 
Philippeau / Legendre / Dillon / Un gentilom: Mário Santos 
Robespierre / Doamna / Comerciantul / Temnicerul: Nuno Nunes 
Simon / Hermann / Deputat al Convenţiei Naţionale: Paulo Calatré 
Saint-Just / Un cetăţean / Un gentilom / Şoferul: Rodrigo Santos 
Paris / Collot d’Herbois / Un cetăţean / Un tânăr gentilom: Sérgio Sá Cunha

Regia: NUNO CARDOSO


Decorul: F. Ribeiro
Costumele: Nelson Vieira
Dramaturgia: Ricardo Braun
Asistent de regie: Nuno M. Cardoso
Light design: José Álvaro Correia
Design sonor: João Oliveira
Video: Fernando Costa
Emisie vocală şi dicţie: Carlos Meireles
Mișcarea scenică: Elisabete Magalhães
Producător: Maria João Teixeira
Producător executiv: Alexandra Novo, Mónica Rocha
Regia tehnică: Emanuel Pina

 

„Oare ceasul acesta nu se va opri niciodată?", se întreabă Danton, pe măsură ce timpul se accelerează și istoria pare să-şi reia violent cursul. Acesta este principalul sens al „revoluției": să facă față provocărilor începutului. Fiind o piesă revoluționară, Moartea lui Danton (1835) ne scufundă în haosul poetic și sângeros al Revoluției franceze. Georg Büchner face o fragmentare feroce a formei teatrale tradiționale, amestecând scene de lungime și ton diferite, scurte și lungi, frenetice și meditative, într-un flux narativ izbitor care anticipează montajul cinematografic. Cu această producție, Nuno Cardoso inaugurează prima sa stagiune în calitate de director artistic al Teatrului Național São João (TNSJ) din Porto.
Regizorul imaginează un corp social aflat într-o permanentă convulsie și descompunere, o orgie a cărnii umane. Străzile Parisului din anul 1789 sunt aceleași cu cele pe care se desfășoară astăzi rebeliunea vestelor galbene. Străzi care vin dinspre Marea Mediterană sau Rio Grande determină ridicarea zidurilor, intensitatea urii, ascensiunea populismului. „Acesteasunt timpuri nefaste. Cine poate scăpa din calea lor?" Moartea lui Danton ne confruntă întotdeauna cu întrebări dificile și înspăimântătoare. „Cât timp va continua omenirea să-și devoreze propriul corp?" „Oare ceasul acesta nu se va opri niciodată?"


„Suntem cu toții îngeri și ticăloși, genii și nebuni."
„E sfârșitul lunii iunie. Teatro Nacional São João. Mare reuniune. Am în mână multe foi A4 cu noua traducere a piesei Moartea lui Danton de Francisco Luís Parreira. E pregătită pentru a fi prelucrată, tăiată, subliniată. Destinată ființei celor treisprezece actori. Într-adevăr, ei nu puteau fi nici mai mulți nici mai puțini. Această poveste a apărut cu mult timp în urmă, iar eu sunt un bărbat superstițios. Din prima zi, am avut numeroase îndoieli. Piesa este mutabilă, variabilă. De la o perioadă la alta. De la o mentalitate la alta. De la tinerețe la vârsta mijlocie. Multe întrebări. Care a fost – sau care este – semnificația cuvântului „Revoluție"? Unde se termină teatrul și unde începe politica? Sunt oare la fel? Plăcere sau datorie? Teroare sau milă? Ar trebui s-o alegem pe una în detrimentul celeilalte? Chiar există oare acea parte? În baza unui raționament sau aleatoriu? Cetățeni, ce ne dorim până la urmă? Pe parcursul repetițiilor au apărut alte întrebări, mai simple, dar nu mai ușoare. Cum putem spune o poveste cu 40 de personaje cu doar 13 fețe? Abator, canal sau baraj? Ventilator, lamă, ghilotină? Cum facem ca aceste cuvinte să atingă coarda sensibilă a unui public care nu-și mai aduce aminte de propria Revoluțiea Garoafelor? Paltoane sau tricouri? Întrebările au persistat până în seara premierei. Un efort fără răspunsuri sau o hartă a comorilor pentru Moartea lui Danton. Un tovarăș de cursă lungă, profund compătimit dar neînțeles până în ziua de azi, mai mult emis decât construit cu aceste treisprezece voci, mișcarea vizibilă a unei mult mai mari voci colective, care pornește din Praça da Batalha, ocupă Teatrul Carlos Alberto, invadează Mănăstirea São Bento da Vitoria și redă tot ceea ce reprezintă Teatro Nacional São João. La sfârșit, avem o singură certitudine: teatrul este o insurecție colectivă, un dor de o Revoluție, de un Oraș. La final, o posibilă constatare: o Revoluție nu eșuează și nici nu reușește. Ea creează SCHIMBARE."

Nuno Cardoso



Foto: ©TUNA_TNJS