Teatrul Maghiar de Stat Cluj (România)
Henrik Ibsen: NORA
Foto: István Biró
17.00

Duminică, 24 noiembrie, Sala Studio


Bazat pe traducerea în limba maghiară de László Kúnos
1h 30'fără pauză
14+
Torvald Helmer: Péter Árus
Nora: Kinga Ötvös
Doamna Linde: Csilla Albert
Krogstad: Loránd Váta
Dr. Rank: Gábor Viola
Anne-Marie: Melinda Kántor
Kiddo: Zsuzsanna Tőtszegi
John curieru': János Platz

Regia: BOTOND NAGY


Adaptarea scenică: Ágnes Kali, Botond Nagy
Visual design: András Rancz
Spaţiu: Carmencita Brojboiu, András Rancz
Costumele: Carmencita Brojboiu
Dramaturgia: Ágnes Kali
Muzica și sound design: Bence Kónya-Ütő
Grafică digitală: Szidónia Szederjesi
Mișcarea scenică: Kinga Ötvös
Asistent de regie: Emőke Veres
Light design: Romeo Groza
Regia tehnică: Réka Zongor

  

It’s about losing control. Paranoia. Ce înseamnă să ieşi dintr-o situaţie? Să ieşi dintr-o relaţie, să laşi jocurile în urmă? Să ieşi din minciună? De fapt, dorim oare să ieşim? Câtă durere poţi provoca în ceilalţi pentru a-ţi afirma personalitatea? Ai oare nevoie de libertate? Poți exista chiar şi atunci când nu servești? 
Când mă gândesc la Nora, mă gândesc la o stare febrilă continuă, un vârtej hipnotic, când fiecare moment poate însemna sfârșitul și cu fiecare secundă peste care trecem încercăm să clădim noi construcții iluzorii pentru a scăpa de clipa următoare. Nu mă interesează declinul arhetipului victorian al femeilor, respectiv, transformarea sau discriminarea graduală a destinului femeilor, ci spaima umană cea dintotdeauna.

Nora este un coșmar permanent, o stare asemănătoare unei come. Iar noi vom participa la aceasta. Vreau să creez o atmosferă în care Nora te atrage pas cu pas și apoi nu îți dă nicio șansă să ieși din coșmarul ei, care în același timp ar trebui să clarifice relația noastră cu proprii noştri demoni. O furtună continuă, din care nu există nicio scăpare. Este ca și cum ai păşi noaptea sub stâlpul de iluminat stradal. Când te afli chiar sub un stâlp, eşti în poziţia neutră, nu-ți simți umbra, apoi începi să mergi și umbra ta continuă să crească în spatele spatelui și te obligă să ajungi la următorul stâlp. Sau la următoarea ta acţiune, următoarea trezire, deşteptare. Ibsen ne oferă şansa trezirii din vis. Dar nu există decizii bune sau rele. Nora își părăseşte cei trei copii, pentru că reconstruirea propriei sale vieți se dovedește a fi mai importantă pentru ea. Ceea ce deranjează nu este divorțul, ci faptul că o mamă își abandonează copiii. Pentru că trebuie, pentru că nu are de ales. Aceasta este decizia Norei, nu cea a divorțului. Iar acest lucru provoacă resentimente, făcând-o pe Nora în primul rând o fiinţă umană, şi nu o eroină feministă, independentă. Nici noi nu suntem mai presus. Cât timp putem trăi cu potențialul împlinirii propriei noastre personalităţi? 
 
Aș dori ca acest spectacol să fie un experiment privind dimensiunile actuale ale conceptului de coșmar. Să ne trezim la un moment dat în viaţă, să ne dăm seama că a nu mai putea suporta situaţia este la fel de dureros ca a ne târî relaţiile umane întreţesute cu minciuni disperate. Ce înseamnă a reîncepe? Până când ne putem permite să luăm totul de la capăt? Mai există speranță în eforturile noastre zilnice de a reîncepe? 
Spectacolul trebuie să reprezinte un cadru al tuturor abuzurilor colective. Păşim singuri, chiar și atunci când credem că ne este cineva alături. 

În acest moment al vieţii mele am descoperit o stare profund zdrobită. Și cât de dureroase și umilitoare pot fi vicleșugul și cruzimea umană. Că suntem capabili să eliminăm chiar și urmele păcatelor noastre. Nora este una dintre cele mai nemiloase povești din literatura universală. Sacrificiul. Agamemnon o sacrifică pe Ifigenia pentru a câștiga războiul. În timp ce Nora își sacrifică prezentul și trecutul pentru a câștiga propriile războaie. Cele purtate cu Helmer, cu lumea, dar în primul rând cu ea însăși. La un moment dat, ea spune: »Trebuie să aflu cine are dreptate: lumea sau eu?« De fapt, nimic nu s-a schimbat. În zilele noastre, abandonăm în mod uzual prieteni, iubiri, relații, pentru că pur și simplu nu suntem în măsură să ne asumăm responsabilitatea pentru ele. Evident, nu este recomandat nici să o faci cu orice preț. Din acest motiv este genial Ibsen, căci așa cum spune Godard în filmul său Contempt: »De ce nu mă mai iubești? Asta-i viața.«”

Botond Nagy



Foto: István Biró